Sa va pun o intrebare: Cand va simtiti cel mai relaxati?
Barbatii se simt cel mai relaxati singuri, ca asta e natura lor, femeile pe de alta parte se simt cel mai relaxate in prezenta iubitului, celui ales, unicului, cum vreti sa ii ziceti; Cel care cu o singura privire le alunga orice frica, temere si indoiala; simt instinctiv nevoia sa il simta aproape, sa se invaluie in jurul lui ca o mantie. As putea sa le corelez fara sa par foarte misogin unor paraziti in relatie de simbioza; Am trecut trecem si vom trece si noi prin perioade de frig si o sa cautam o mantie dar la finalul serii o sa revenim la acelasi stadiu de singuratate. Un barbat adevarat trebuie sa caute singur o solutie, sa dovedeasca singur obstacolele; Nu inseamna ca noi nu ne bazam pe prieteni sau ca suntem "lupi singuratici" nu am ideei preconcepute amoroase de genul, doar ca decizia finala iti apartine. O femeie o sa caute intotdeauna adapostul si linistea oferite de un barbat.
Si totusi am zis ca femeia e parazitul fara sa ofer un argument, deci care e rationalizarea?
Nu stau in fiecare zi sa ma gandesc la asta, e deja o teorie bine inradacinata dar ma gadila din cand in cand idei. Explicatia e destul de simpla, barbatul prin natura are privilegiul de a fute nu de a fi futut, de a completa nu de a fi completat, de a umple si nu invers, ati inteles ideea, pe aceste 2 tipuri de actiuni se bazeaza indubitabil o relatie de subjugare si supunere, stapan si servitor, raidboss si minion cum vreti voi. Din aceasta cauza femeile dezvolta de mici un orgoliu imens bazat pe negare, se zbat in fiecare zi sa se impuna, sa isi dovedeasca calitatile. De ce credeti ca in general sunt mult mai multe grupuri/cluburi de femei decat de barbati? Raspunsul e acelasi, au nevoie sa se razvrateasca impotriva stapanului, sa il detroneze, e un sentiment innascut si majoritatea actioneaza pe el inconstient.
Femeile sunt de pe venus parca si barbatii de pe marte nu? as prefera sa zic ca barbatii sunt de pe pamant si femeile de pe luna. Din tot ce am scris pana acum ar denota ca nu am respect pentru femei, sau ca nu le recunosc calitatile, departe de mine; sunt un misogin, toti suntem, daca nu esti atunci nu esti barbat; o casnicie are mai multe sanse sa se destrame sub "conducerea" unei femei fata de a unui barbat. Femeile sunt necesare, si in modul in care am fost creati nu am putea exista fara ele si viceversa. De asta am sa stresez ca e o situatie de simbioza, fiecare parte is aduce contributia intr-o relatie.
Si totusi sa nu le zici niciodata ca sunt necesare. De ce? E spre binele lor. Le oferi o putere de decizie, care nu or sa stie sa o foloseasca, or sa o interpreteze gresit crezand ca pot atinge acelasi pamant ca si tine, devenind in proces un lider al rebelelor (club/grup); se pot vedea efectele cel mai bine la fetele bune de pula de 14-18-20 de ani care fiind laudate des de papitoi fara directie ating noi limite de aroganta si dezgust fata de ceilalti. In momentul in care or sa fie futute si aruncate or sa cada atat de greu incat or sa isi rupa orice fel de incredere de sine(nascundu-se astfel prostituate de lux pentru papitoii care le-au laudat in liceu).
Am sa finantez cu sarm si dedicare o campanie de prevenire a curvelor in general. Va sfatuiesc sa faceti la fel, futeti-le de cand sunt mici, fara sa va prinde-ti in mrejele izdei si terminati relatia cat mai succint si rapid. Astel le protejati cand or sa fie mari. Ganditi-va la actiune ca la un vaccin, eu va urez mult succes.
Saturday, April 2, 2011
Vis, extraterestri, atomi, ADN intr-o supa
Sunt undeva la mijloc cand vine vorba de vise. Intr-un fel sunt constient ca fac parte din abstract si sa incerci sa interpretezi unul inseamna sa te joci putin in realmul(in lipsa de alt cuvant) fantasticului; Pe de alta parte as putea sa imi explic pe cale logica ce-i drept vag, mai mult sa zic as putea ca experimentez si sa sper ca nimereste, stati pe fir ca vine.
Azi am avut un vis mai ciudat? mai degraba m-a marcat intr-un fel, motiv pentru care si vreau sa imi notez(o mica nota, am memorie scurta.. dar scurta tare). Visul are mai multe faze dar una mi-o amintesc cel mai bine. Eram intr-un fel de parc? de fapt mai bine zis o iesire dintr-un parc, o alee de pe care tocmai am coborat niste scari si ma indreptam spre iesire, era intuneric, as vrea sa zic ca era niste verdeata pe langa dar nu sunt sigur, nu prea se vedea; Eram la vreo 15 metri de o poarta care o distingeam slab, de fier, ii se vedeau vag barele negre, genul de porti din cimitire(dar fara sentimentul aferent), si vad un caine care parea foarte bucuros ca ma vede; A inceput sa alerge spre mine, si eu ma duceam spre el sa il intampin, il cunosteam, aveam sentimentul de prieten loial; Cand a ajuns la mine s-a ridicat in doua labe si m-a imbratisat, si-a pus capul pe burta mea, ii simteam caldura si parca nu vroiam sa ii dau drumu, aveam sentimentul ca o sa il pierd(am uitat sa zic dar mai eram cu niste prieteni, ei inca erau pe scari, coborau, eu eram in fata lor), si totusi am vrut sa ii dau drumu pentru ca trebuia sa se mai vada cu cineva dintre prietenii mei, si asta a si facut, s-a aruncat peste el in semn de prietenie. Sa scurtez momentele, dupa revedere s-a intors la mine si am vazut ca e ranit, de fapt nu mai stiu daca acum am vazut sau mai inainte, in orice caz avea pe gat in spate aproape de cap, o taietura in carne pana la os, in vis am rationalizat ca e de la un topor, acum ca stau si ma gandesc probabil un toporas, un toporas ce i l-ai da unui copil sa taie lemne. Visul s-a terminat undeva pe aici, de fapt parca m-am indreptat spre iesire cu el sa il conduc (desi nu sunt sigur, poate doar inventez acum in subconstient fata de ce am rationalizat deja, cred ca majoritatea v-ati prins unde se duce povestea), si cert este ca inca un prieten a aparut in fata lui, avea tot un aspect oarecum de caine(prietenul) si cainele meu, a inceput sa maraie la el(dar parca se abtinea), incercam sa il linistesc si mi-am dat seama ca de fapt il atingeam pe rana, motiv pentur care nu am dat mare importanta la faza cu prietenu, m-am gandit ca eu l-am starnit; Visul se incheie cam pe aici.
Am vise ca tot omu, dar nu simt nevoia sa mi le explic pe toate, de fapt sunt putine cele pe care ma obosesc s ami le aduc aminte. Asta dupa ce m-am trezit, m-am gandit aproape imediat la "Bobita" un caine de la tara un ciobanesc-maidanez, de o culoare alba-crem cu niste tente portocaliu spalat, de o statura inalta(ca in vis, am uitat sa mentionez); l-am iubit foarte mult, il stiam de mic copil si l-am invatat trucuri, mereu ma duceam pe la el sa ma joc sa il iau in brate, sa dam "noroc" (ii placea sa dea noroc, si avea o postura de "caine/om" serios cand o facea de ziceai ca e avocat), insa fiindca batranii mei s-au mutat de la tara (acum vreo 2-3 ani) a trebuit sa vedem ce facem cu el... Eram cu masina si l-am dus departe pe langa un han sa zic, unde l-am si lasat, pe drum l-am tinut in brate si a stat cu capu pe geam ca toti cainii de prin filme, parea fericit, dar era batran simteam ca nu o mai duce mult... numai cat ma gandesc simt un val de tristete, ca mereu parea ca zambeste, ma simt de parca l-am futut in cur pe cel mai bun prieten, ca i-am dat jet cand nu am mai avut nevoie de el... l-am lasat acolo si am plecat... Acum cand pun cap la cap sunt aproape convins ca e el, ca pe el l-am visat, ca a murit. A venit sa isi ia ramas bun, si sa plece, de unde si poarta, ma gandesc ca era granita dintre lumea noastra si cealalata oricare ar fi ea. Taietura e posibil sa fi fost modul cum a murit, dracu stie ce cacat a trebuit sa indure singur pe langa hanul ala. Sunt fericit totusi in "dimineata" asta ma bucur ca l-am vazut, si ca a venit sa ma vada, poate m-a iertat.
Eu sunt o persoana realista, de fapt nu cred in Dumnezeu, in zodii samd; si nu pentru ca e "the new cool thing" ci pentru ca nu pot sa mi le explic logic. Sa dau un exemplu scurt, extraterestrii, parerile sunt impartite, ba exista ba nu exista, unii nu sunt siguri, altii is extremisti si cred ca sunt printre noi (s-au inflitrat baaa), dar pentru mine cand te uiti la sansele ca noi sa nu fim singurii din univers, raspunsul e destul de clar. Si in general pe asta ma bazez, sansele favorabile, sau o "ecuatie matematica" si pun in ghilimele pentru ca nu stau cu pixu si foaia in mana si mai mult nu sunt in stare sa rezolv o functie daramite ceva atat de complex, dar se poate face o ecuatie care sa arate sansele ca ei sa existe sau nu, si sansele sunt de ordinu 99%.
Un pic divagat, ca un vis sa aiba radacini in realitate are nevoie de o baza, fie ea si precara, stiintifica. Deci sa incepem, poate unii stiti poate ca nu, in univers toti atomii au o pereche care vibreaza la unison indiferent de de pozitia lor in spatiu, fiecare atom detine informatie despre viata lui, care poate fi "colectata" urmarindu-i miscarile, "backtracking" e cuvantul care imi vine in minte si oricat ma chinui nu pot sa gasesc acum un echivalent, spre geneza (Big bang). Intr-o oarecare masura avem sursa, si teoretic am putea sa aflam detalii despre fiecare atom in parte, pan aici sper ca suntem pe aceeasi lungime de unda.
Sa revenim la vise, sa presupunem ca avem pe "Bobita" si pe mine, amandoi formati din dumnezeu stie cate zeci/sute de miliarde de atomi; si totusi sansele ca noi doi sa avem in corp macar un atom legat cum am explicat mai sus, sunt infime, dar atomii sunt convins ca fac schimb de informatie cand trec unul pe langa altul, si poate doar poate in supa asta imensa, informatia care bobita a vrut sa mi-o transmita, a rezonat din atom in atom pana la macar unul din atomii mei. Ca totul sa aiba mai mult sens, ar trebui sa fiti de acord, ca un singur sir de ADN, contine toata informatia sursei; coreland, chiar si dupa moarte bobita ar fi putut sa imi transmita sentimentele lui sau oricum vreti sa le ziceti.
Ar trebui mult prea mult spatiu sa explic in detaliu, dar cand o sa mai am ocazia adica timpul, poate am sa dedic un post strict legaturilor dintre adn-atomi si noi dar nu va tineti respiratia
Azi am avut un vis mai ciudat? mai degraba m-a marcat intr-un fel, motiv pentru care si vreau sa imi notez(o mica nota, am memorie scurta.. dar scurta tare). Visul are mai multe faze dar una mi-o amintesc cel mai bine. Eram intr-un fel de parc? de fapt mai bine zis o iesire dintr-un parc, o alee de pe care tocmai am coborat niste scari si ma indreptam spre iesire, era intuneric, as vrea sa zic ca era niste verdeata pe langa dar nu sunt sigur, nu prea se vedea; Eram la vreo 15 metri de o poarta care o distingeam slab, de fier, ii se vedeau vag barele negre, genul de porti din cimitire(dar fara sentimentul aferent), si vad un caine care parea foarte bucuros ca ma vede; A inceput sa alerge spre mine, si eu ma duceam spre el sa il intampin, il cunosteam, aveam sentimentul de prieten loial; Cand a ajuns la mine s-a ridicat in doua labe si m-a imbratisat, si-a pus capul pe burta mea, ii simteam caldura si parca nu vroiam sa ii dau drumu, aveam sentimentul ca o sa il pierd(am uitat sa zic dar mai eram cu niste prieteni, ei inca erau pe scari, coborau, eu eram in fata lor), si totusi am vrut sa ii dau drumu pentru ca trebuia sa se mai vada cu cineva dintre prietenii mei, si asta a si facut, s-a aruncat peste el in semn de prietenie. Sa scurtez momentele, dupa revedere s-a intors la mine si am vazut ca e ranit, de fapt nu mai stiu daca acum am vazut sau mai inainte, in orice caz avea pe gat in spate aproape de cap, o taietura in carne pana la os, in vis am rationalizat ca e de la un topor, acum ca stau si ma gandesc probabil un toporas, un toporas ce i l-ai da unui copil sa taie lemne. Visul s-a terminat undeva pe aici, de fapt parca m-am indreptat spre iesire cu el sa il conduc (desi nu sunt sigur, poate doar inventez acum in subconstient fata de ce am rationalizat deja, cred ca majoritatea v-ati prins unde se duce povestea), si cert este ca inca un prieten a aparut in fata lui, avea tot un aspect oarecum de caine(prietenul) si cainele meu, a inceput sa maraie la el(dar parca se abtinea), incercam sa il linistesc si mi-am dat seama ca de fapt il atingeam pe rana, motiv pentur care nu am dat mare importanta la faza cu prietenu, m-am gandit ca eu l-am starnit; Visul se incheie cam pe aici.
Am vise ca tot omu, dar nu simt nevoia sa mi le explic pe toate, de fapt sunt putine cele pe care ma obosesc s ami le aduc aminte. Asta dupa ce m-am trezit, m-am gandit aproape imediat la "Bobita" un caine de la tara un ciobanesc-maidanez, de o culoare alba-crem cu niste tente portocaliu spalat, de o statura inalta(ca in vis, am uitat sa mentionez); l-am iubit foarte mult, il stiam de mic copil si l-am invatat trucuri, mereu ma duceam pe la el sa ma joc sa il iau in brate, sa dam "noroc" (ii placea sa dea noroc, si avea o postura de "caine/om" serios cand o facea de ziceai ca e avocat), insa fiindca batranii mei s-au mutat de la tara (acum vreo 2-3 ani) a trebuit sa vedem ce facem cu el... Eram cu masina si l-am dus departe pe langa un han sa zic, unde l-am si lasat, pe drum l-am tinut in brate si a stat cu capu pe geam ca toti cainii de prin filme, parea fericit, dar era batran simteam ca nu o mai duce mult... numai cat ma gandesc simt un val de tristete, ca mereu parea ca zambeste, ma simt de parca l-am futut in cur pe cel mai bun prieten, ca i-am dat jet cand nu am mai avut nevoie de el... l-am lasat acolo si am plecat... Acum cand pun cap la cap sunt aproape convins ca e el, ca pe el l-am visat, ca a murit. A venit sa isi ia ramas bun, si sa plece, de unde si poarta, ma gandesc ca era granita dintre lumea noastra si cealalata oricare ar fi ea. Taietura e posibil sa fi fost modul cum a murit, dracu stie ce cacat a trebuit sa indure singur pe langa hanul ala. Sunt fericit totusi in "dimineata" asta ma bucur ca l-am vazut, si ca a venit sa ma vada, poate m-a iertat.
Eu sunt o persoana realista, de fapt nu cred in Dumnezeu, in zodii samd; si nu pentru ca e "the new cool thing" ci pentru ca nu pot sa mi le explic logic. Sa dau un exemplu scurt, extraterestrii, parerile sunt impartite, ba exista ba nu exista, unii nu sunt siguri, altii is extremisti si cred ca sunt printre noi (s-au inflitrat baaa), dar pentru mine cand te uiti la sansele ca noi sa nu fim singurii din univers, raspunsul e destul de clar. Si in general pe asta ma bazez, sansele favorabile, sau o "ecuatie matematica" si pun in ghilimele pentru ca nu stau cu pixu si foaia in mana si mai mult nu sunt in stare sa rezolv o functie daramite ceva atat de complex, dar se poate face o ecuatie care sa arate sansele ca ei sa existe sau nu, si sansele sunt de ordinu 99%.
Un pic divagat, ca un vis sa aiba radacini in realitate are nevoie de o baza, fie ea si precara, stiintifica. Deci sa incepem, poate unii stiti poate ca nu, in univers toti atomii au o pereche care vibreaza la unison indiferent de de pozitia lor in spatiu, fiecare atom detine informatie despre viata lui, care poate fi "colectata" urmarindu-i miscarile, "backtracking" e cuvantul care imi vine in minte si oricat ma chinui nu pot sa gasesc acum un echivalent, spre geneza (Big bang). Intr-o oarecare masura avem sursa, si teoretic am putea sa aflam detalii despre fiecare atom in parte, pan aici sper ca suntem pe aceeasi lungime de unda.
Sa revenim la vise, sa presupunem ca avem pe "Bobita" si pe mine, amandoi formati din dumnezeu stie cate zeci/sute de miliarde de atomi; si totusi sansele ca noi doi sa avem in corp macar un atom legat cum am explicat mai sus, sunt infime, dar atomii sunt convins ca fac schimb de informatie cand trec unul pe langa altul, si poate doar poate in supa asta imensa, informatia care bobita a vrut sa mi-o transmita, a rezonat din atom in atom pana la macar unul din atomii mei. Ca totul sa aiba mai mult sens, ar trebui sa fiti de acord, ca un singur sir de ADN, contine toata informatia sursei; coreland, chiar si dupa moarte bobita ar fi putut sa imi transmita sentimentele lui sau oricum vreti sa le ziceti.
Ar trebui mult prea mult spatiu sa explic in detaliu, dar cand o sa mai am ocazia adica timpul, poate am sa dedic un post strict legaturilor dintre adn-atomi si noi dar nu va tineti respiratia
Subscribe to:
Posts (Atom)